În activitatea unei companii, multe materiale ajung să fie privite automat ca deșeuri: resturi rezultate din producție, ambalaje, materiale uzate, fracții metalice, plastic, hârtie, carton sau lemn. Totuși, nu toate aceste materiale trebuie să își încheie parcursul prin eliminare. Unele pot fi recuperate, procesate și reintroduse în circuitul economic, devenind resurse utile pentru alte activități.
Aceasta este una dintre ideile importante ale economiei circulare: un material nu este valoros doar înainte de folosire, ci poate avea o nouă utilitate și după ce și-a încheiat rolul inițial. Prin valorificarea deșeurilor, companiile pot reduce risipa, pot limita consumul de materii prime noi și pot diminua cantitatea de deșeuri trimisă spre eliminare.
Totuși, faptul că un material poate fi reutilizat sau reciclat nu înseamnă automat că acesta nu mai este deșeu din punct de vedere legal. Pentru ca un deșeu să devină resursă, trebuie îndeplinite anumite condiții clare.
Când încetează un material să mai fie considerat deșeu?
Un deșeu poate înceta să mai aibă acest statut după ce a trecut printr-o operațiune de reciclare sau prin altă formă de valorificare. Nu este suficient ca materialul să fie colectat separat sau să fie pregătit pentru predare. El trebuie să fie transformat într-un material care poate fi utilizat în mod real, legal și sigur.
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deșeurilor stabilește condițiile cumulative pe care trebuie să le respecte un material pentru încetarea statutului de deșeu:
- materialul trebuie să aibă o utilizare specifică;
- trebuie să existe o piață sau o cerere reală pentru el;
- trebuie să respecte cerințele tehnice, normele și legislația aplicabilă produselor;
- utilizarea lui nu trebuie să producă efecte nocive asupra mediului sau sănătății oamenilor.
Cu alte cuvinte, materialul rezultat trebuie să fie suficient de sigur, de calitativ și de util pentru a putea fi folosit ca produs sau materie primă secundară, nu doar depozitat cu intenția de a fi folosit cândva.
Diferența dintre deșeu, subprodus și material valorificat
Pentru companii, este util să existe o delimitare clară între aceste noțiuni, deoarece ele implică reguli și responsabilități diferite.
Un deșeu este un obiect sau o substanță de care deținătorul se debarasează, intenționează să se debaraseze sau este obligat să se debaraseze. Acesta trebuie clasificat, colectat, transportat și gestionat conform cerințelor aplicabile.
Un subprodus nu este deșeu. El rezultă dintr-un proces de producție al cărui scop principal nu a fost obținerea acelui material, dar utilizarea lui ulterioară este certă. Materialul trebuie să poată fi utilizat direct, să facă parte din procesul de producție și să poată fi folosit legal, fără efecte nocive asupra mediului sau sănătății.
Un material care a încetat să mai fie deșeu a avut inițial statut de deșeu, însă a fost supus unei operațiuni de reciclare sau valorificare și îndeplinește ulterior toate condițiile necesare pentru a fi utilizat ca resursă.
Această diferență este importantă. Nu orice material rezidual poate fi numit subprodus, iar nu orice deșeu valorificat își pierde automat statutul juridic de deșeu.
Cum se transformă un material rezidual într-o resursă
Procesul începe cu identificarea corectă a fluxului de deșeuri. O companie trebuie să știe ce tipuri de deșeuri generează, în ce cantități, ce proprietăți au și ce soluții de gestionare există pentru fiecare categorie.
După clasificare, materialele pot trece prin etape precum:
- colectare separată, pentru a evita contaminarea cu alte fracții;
- sortare, astfel încât materialele recuperabile să fie separate de cele nerecuperabile;
- tratare sau prelucrare, în funcție de tipul de deșeu;
- reciclare, pentru obținerea unor materii prime secundare;
- valorificare energetică, atunci când reciclarea nu este posibilă, dar materialul poate fi folosit pentru producerea de energie;
- control al calității, astfel încât materialul rezultat să poată fi utilizat în siguranță.
De exemplu, metalele pot fi recuperate și reintroduse în procese industriale, hârtia și cartonul pot deveni materii prime pentru produse noi, iar anumite deșeuri cu putere calorică pot fi direcționate către valorificare energetică. Alegerea soluției depinde de compoziția materialului, de gradul de contaminare, de tehnologiile disponibile și de cerințele legale.
De ce este importantă calitatea materialului rezultat
Valorificarea nu înseamnă doar reducerea cantității de deșeuri. Ea trebuie să conducă la obținerea unui material care poate fi folosit în condiții sigure și care răspunde nevoilor pieței.
De aceea, procesul trebuie să fie realizat prin tehnologii și proceduri care permit controlul calității. Materialele rezultate trebuie să respecte standardele aplicabile, iar operatorii trebuie să poată demonstra conformitatea prin documente, monitorizare și, atunci când este necesar, declarații de conformitate.
În lipsa unui control riguros, un material aparent recuperabil poate păstra impurități sau caracteristici care îl fac nepotrivit pentru reutilizare. În astfel de situații, el nu poate fi tratat automat ca produs sau materie primă secundară.
Beneficii pentru companie și mediu
Atunci când deșeurile sunt gestionate corect și direcționate către valorificare, companiile pot obține beneficii importante:
- reducerea cantităților trimise la eliminare;
- utilizarea mai eficientă a resurselor;
- diminuarea costurilor asociate depozitării și eliminării;
- reducerea dependenței de materii prime noi;
- creșterea gradului de conformitate;
- o trasabilitate mai bună a fluxurilor de deșeuri;
- diminuarea riscului de poluare a solului, apei și aerului.
Legislația aplică o ierarhie clară a deșeurilor: prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea și alte operațiuni de valorificare au prioritate înaintea eliminării. Scopul este alegerea variantei care oferă cel mai bun rezultat pentru mediu și sănătatea populației.
Pentru companii, această abordare nu înseamnă doar respectarea unei obligații de mediu. Înseamnă organizarea mai bună a activității, reducerea risipei și transformarea unor materiale reziduale în resurse care pot avea o nouă utilitate.
Un deșeu nu devine resursă doar pentru că poate fi refolosit teoretic. El devine resursă atunci când este valorificat corect, este sigur pentru utilizare, respectă cerințele aplicabile și poate reintra în economie fără a crea riscuri pentru oameni sau mediu.